sâmbătă, 23 octombrie 2010

Satisfaction of being a student...


Ca proaspată boboacă, în anul I la Automatică şi Informatică Aplicată, încerc să mă integrez în aşa-zisa viaţă de stundent: să merg la cursuri, seminare , laboratoare, să încerc sa pricep ce anume vor sa zică profesorii la cursuri (gen Algad), să mă adaptez noului stil de predare, să socializez cu noii colegi şi să mă bucur de viaţa de cămin şi de studenţie. 

Dar primul pas și cel mai important în aces sens l-a reprezentat  înscierea mea într-o asociaţie de studenţi. Deși mai fac parte dintr-o asociație, Asociația de Tineret "Ecou", m-am hotărât să aplic și la Aiesec Brașov pentru a experimenta și ceva nou. Am aplicat zilele trecute și astept să mă duc duminică la interviu.

De ce am aplicat?

Lumea mă tot întreabă de ce am ales să pierd timp prețios din viața mea în scopul voluntariatului. Ei bine, răspunsul e simplu. Practic voluntariatul de 4 ani și niciodată nu am avut impresia că timpul meu e irosit aiurea. Am organizat evenimente, am scris proiecte,  m-am dezvoltat din punct de vedere profesional, am învățat multe lucruri noi, am petrecut timp cu niște persoane minunate, mi-am lărgit cercul de prieteni, am cunoscut oameni noi, am fost în tabere și lista poate continua...

Da, am „irosit” ceva timp, nopți nedormite, ore petrecute la ședințe, dar într-un mod plăcut și util, pentru că satisfacția nu vine așteptând și nefăcând nimic, orice lucru bun vine în urma unui sacrifiu. 
Acestea și nu numai sunt unele din motivele pentru care am ales să continui cu voluntariatul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu